Legenda Fauritorului de cercuri

Astazi publicam primul articol din cartea Fauritorul de cercuri scrisa de Mark Batterson, carte pe care o puteti gasi la editura noastra.



Copiii dansau în ploaia torenţială de parcă era prima ploaie pe care o vedeau. Aşa şi era. Părinţii își lăsaseră capetele pe spate, şi cu gurile deschise prindeau stropii de ploaie de parcă era un fel de chef. Aşa şi era. Din moment ce nu mai plouase de mai bine de un an, stropii de ploaie erau ca nişte diamante ce cădeau din cer.
Avea să rămână mereu în mintea lor ca ziua aceea. Ziua în care tunetele Îl aplaudau pe Cel Atotputernic. Ziua în care săriturile frenetice au devenit un act de laudă. Ziua în care s-a născut legenda făuritorului de cercuri.
Era secolul întâi î.H. când o secetă devastatoare ameninţa să nimicească o întreagă generaţie, generaţia de dinainte de Isus. Ultimii profeţi evrei muriseră de aproape patru secole. Minunile nu erau decât o amintire, atât de îndepărtată încât părea o amintire falsă. Dumnezeu nu mai putea fi auzit nicăieri. Era însă un om, un înţelept excentric ce locuia în afara zidurilor Ierusalimului, care îndrăznea să se roage şi în aceste condiţii. Îl chema Honi. Chiar dacă oamenii nu-l mai puteau auzi pe Dumnezeu, el credea că Dumnezeu îi auzea încă.
Când există apă din abundenţă nu te gândeşti la acest lucru. În timpul unei secete, acesta este singurul gând. Honi era singura lor speranţă. Faimos pentru abilitatea lui de a se ruga pentru ploaie, în această zi Honi avea să-şi câştige porecla.

Ţinând în mână un toiag lung de aproape doi metri, Honi începu să se învârtă ca un compas matematic. Mişcarea lui circulară era ritmică şi metodică. Nouăzeci de grade. O sută optzeci de grade. Două sute şaptezeci de grade. Trei sute şaizeci de grade. Nu-şi ridica deloc privirea în sus, în timp ce mulţimea îl privea. După secundele ce păreau lungi ca niște ore, Honi stătu în mijlocul cercului pe care tocmai îl desenase. Căzând în genunchi şi ridicându-şi mâinile spre ceruri, Honi chemă ploaia:
Domn al universului, jur înaintea Numelui Tău măreţ că nu mă voi mişca din cercul acesta până nu vei fi arătat îndurare copiilor Tăi.
Cuvintele lui îi făcură pe cei ce-l auziră să simtă un fior prin şira spinării. Nu era vorba doar de volumul vocii lui; era vorba de autoritatea din tonul său. Nu era nicio urmă de îndoială. Această rugăciune nu venea din corzile lui vocale. Ca apa unei fântâni arteziene, cuvintele lui curgeau din adâncul sufletului său. Rugăciunea lui era hotărâtă, dar umilă, încrezătoare, dar blândă, anticipativă, dar fără pretenţii.
Atunci se întâmplă.
În timp ce rugăciunea lui se ridica spre ceruri, stropii de ploaie începură să cadă pe pământ. Un suspin adânc străbătu miile de oameni adunaţi în jurul lui Honi. Cu toţii îşi ridicară privirea spre cer când căzură primii stropi de sus, dar Honi nu era mulţumit cu aceşti stropi. Îngenuncheat în mijlocul cercului, Honi îşi ridică vocea peste sunetele de sărbătoare:
Nu pentru o astfel de ploaie m-am rugat, ci pentru ploaia care să umple rezervoarele, gropile şi cavernele.
Stropii se transformară într-o aşa ploaie torenţială încât martorii oculari au spus apoi că stropii de ploaie erau de mărimea unor ouă. Ploua atât de tare încât oamenii au fugit pe Muntele Templului ca să scape din faţa potopului. Honi rămase să se roage în mijlocul cercului său. Îşi redefini încă o dată cererea îndrăzneaţă:11
Nu pentru o astfel de ploaie m-am rugat, ci pentru ploaia bunăvoinţei Tale, a binecuvântărilor şi a harului Tău.
Atunci, a început să plouă calm, plin de pace, ca o ploaie de vară, caldă şi însorită, într-o după-masă de august. Fiecare strop de ploaie era un semn vizibil al harului lui Dumnezeu. Aceştia nu au udat doar pielea, ei au udat şi duhul, cu credinţă. Le fusese greu să creadă înainte de acea ziua aceea. După ziua aceea, le era imposibil să nu creadă.
În cele din urmă, praful s-a transformat în noroi, iar apoi în praf, din nou. După ce şi-a astâmpărat setea, mulţimea s-a împrăştiat. Aducătorul de ploaie s-a întors la coliba lui umilă de la marginea Ierusalimului. Viaţa a revenit la normal. Aşa a luat naştere legenda făuritorului de cercuri.
Honi era celebrat ca un erou local de către oamenii ale căror vieţi le salvase. S-a întâmplat însă ca unii membri ai Sanhedrinului să-l cheme pe făuritorul de cercuri să dea nişte explicaţii. Poate că erau aceiaşi membri ai Sanhedrinului care aveau să-L critice pe Isus, o generaţie mai târziu, pentru că a vindecat un om cu mâna uscată în ziua de sabat. L-au ameninţat pe Honi cu excomunicarea, dar datorită faptului că minunea nu putea fi repudiată, Honi a fost în cele din urmă onorat pentru actul său de bravură în rugăciune.
Rugăciunea care a salvat o generaţie avea să devină una dintre cele mai semnificative rugăciuni din istoria lui Israel. Cercul pe care l-a desenat el în nisip a devenit un simbol sacru. Legenda lui Honi, făuritorul de cercuri, rămâne pentru totdeauna ca un testament al puterii unei singure rugăciuni de a schimba cursului istoriei.